Decât o Revistă are un articol excelent pe tema diacriticelor. Mai jos avem partea despre tastatura românească:
Până la începutul anilor ’90, scrierea limbii române a depins de instrumente mecanice controlabile și fără prea mare putere de propagare: hârtie, pix, eventual mașină de scris. De publicații și cărți se ocupau editurile și tipografiile, care erau guvernate de standarde temeinic supervizate. Revoluția a declanșat liberalizarea scrisului. Numărul publicațiilor, editurilor și tipografiilor a explodat, intr-o frenezie a libertății de tipărire în care standardele nu mai aveau loc. În câțiva ani, oricine putea să producă text cât timp avea un calculator și o imprimantă. Mai apoi, grație internetului, oricine putea să și publice.
Ca efect secundar, accesul liber la tehnologie a declanșat cel de-al doilea război al diacriticelor.
